Facultate

Faceți ceea ce vă place

        În vremurile în care trăim acum e destul de greu să ne găsim timp pentru ceea ce ne dorim noi să facem, pentru ceea cea ne pasionează sau pentru ce am vrea să încercăm. Liceul, pentru mine, a fost o perioadă dificilă pentru că nu aveam aproape deloc timp liber cât să mă relaxez, dar să mă și ocup de pasiunile mele? Nu am reușit să mă țin de pasiunile pe care mi-am dorit să le aprofundez pentru că mereu trebuia să învâț la ALTCEVA, mereu trebuia să îmi fac temele la ALTĂ materie, să învăț pentru testul de mâine și tot așa. Mereu trebuia să mă ocup de altceva, iar după ce terminam cu toate singurul meu gând era că vreau să dorm.

            Învățam până târziu, dimineața mergeam la școală până la amiază, veneam acasă și mă apucam de teme. A doua zi repetam. Rar aveam timp să citesc o carte, să văd un film sau să învâț la altceva ce nu avea legătură directă cu școala. Frecventam un club de voluntariat în perioada liceului în care aș fi vrut să mă implic mai mult, dar din păcate nu am reușit. Încă regret asta pentru că acolo învățam lucruri utile și practice, lucruri care acum m-ar fi ajutat mult mai mult decât ce am învățat la școală.

un bec pentru inspirație

            Sunt foarte dezamăgită de faptul că în școli nu se pune accent pe aplicabilitatea lucrurilor învățate. Tocim pagini întregi de teorie, învățăm să rezolvăm probleme complexe, dar de fapt cât ne ajută în viața de zi cu zi treburile astea? Cât de multe știm de fapt după ce absolvim un liceu? Ne vor ajuta lucrurile învățate în liceu să ne descurcăm mai departe? Am descoperit singură că nu.

            Am învățat patru ani pentru a fi prima din clasă, pentru a avea cât mai multe note de 10 și o medie cât mai mare. Dar acum când mă uit în trecut la asta realizez că acele note mari nu au contat deloc, ele nu mă vor ajuta acum deloc. Mă întreb care e diferența între mine și un elev care s-a străduit doar să treacă. Poate că dacă procedam și eu la fel aveam mai mult timp să-mi urmez pasiunile și lucrurile pe care mi-am dorit să le fac. Poate acum eram mai fericită și mai mulțumită de lucrurile pe care le-am făcut în periada liceului.            

Așa că dragii mei, vă spun să vă urmați pasiunile. Notele nu contează atât de tare pe cât contează să faceți ceea ce vă place, să vă descoperiți pasiunile și talalentele (pentru că mulți nu au ocazia să exploreze lucruri noi că să poată afla ce le place și la ce sunt buni). Notele acelea de 10 nu-mi aduc acum fericirea, dar poate dacă eram mai bună la un sport, poate dacă mă implicam mai mult în acel club de voluntariat sau dacă aveam legături mai bune și amintiri mai multe cu prietenii mei, poate acum eram de zeci de ori mai fericită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.