SuperBlog

Gata pentru un record mondial

Era ziua cea mare pe circuitul de curse auto din Nürburgring. Situat în orașul Nürnberg, landul sud-vestic Renania-Palatinat din Germania, Nürburgring este un complex de curse cu o capacitate de 150000 de persoane. Impresionant, nu? Din 1951 și până în prezent, circuitul Nürburgring a găzduit numeroase competiții printre care faimoasa Formula 1. Dar astăzi nu vom vorbi despre istoria cicuitului sau despre campionatele ținute acolo. Astăzi vom vorbi despre viteză.

Stabilirea unui nou record de viteză

Îmi doream foarte mult să fac ceva măreț în viața asta. Măcar un singur lucru ca lumea să își amintească de mine. Voiam să las ceva în urmă, ceva extraordinar, ceva care să dea însemnătate numelui meu. Știți că sunt acei oameni foarte faimoși a căror realizare îți vine în minte instant în momentul în care le pronunți numele? Ei bine voiam să ajung și eu în linie cu ei. Sau măcar în spatele lor, dar cât mai aproape posibil.

Iar lucrul cel mai trăznit care mi-a venit în minte a fost doborârea unui record. Și ce record ar fi mai potrivit decât unul de viteză?

motor Honda

Recordul potrivit are nevoie de mașina potrivită

Ca să ajung faimos, aveam nevoie de o mașină care să mă ducă la nivelul pe care mi-l doream. Aveam nevoie de o mașină cu suflet, performantă și care să se sincronizeze perfect cu mine. Și doar un model Honda putea să răspundă pozitiv nevoilor mele.

Erau atât de multe din care puteam să aleg. Nu puteam să mă decid pe care dintre cele trei modele Civic să-l aleg. Dar uitându-mă mai atent Type R m-a cucerit complet. Honda Civic Type R era mașina de care aveam nevoie pentru a doborâ acest record.

Alături de mașina potrivită aveam nevoie și de copilotul potrivit

Nu orice persoană ar fi fost dornică să mă însoțească în această aventură. Aveam nevoie de cineva care să mă înțeleagă pe mine și ambiția mea, cineva care deja experimentase viteza la un nivel înalt. Dar și competiția pentru că urma să pornesc într-o aventură cu mulți rivali. Și pentru că eram nou în domeniul vitezei aveam mare nevoie de un veteran care să mă călăuzească pe drumul cel bun în această călătorie. Dar mai ales copilotul avea datoria de a nu mă lăsa să cedez în fața presiunii și a competiției. Pentru că oricât de curajos aș fi părut, în realitate eram foarte speriat de eșec. Deci doar Michael Schumacher putea să mă ajute în această situație. Deținătorul celor șapte titluri mondiale era partenerul perfect.

Honda CIVIC TYPE-R

Timpul era o resursă prețioasă

Aveam nevoie să achiziționez mașina într-un timp cât mai util pentru a putea începe antrenamentele cu Michael Schumacher. M-am uitat după mai multe Honda Civic de vânzare, inclusiv la câteva care nu erau tocmai nou-nouțe pentru că eram curajos și ambițios, dar nu și bogat. În final mi-am dat seamă că nu îmi pot realiza visul cu o mașină la mâna a doua. Aveam neapărată nevoie de una nouă.

Iar în felul acesta eram primul ei deținător. Nimeni înaintea mea nu s-ar mai fi atins de ea. Cumva aș fi lăsat o amprentă unica pe mașina cu care aveam să doborul recordul mondial. Și ce ar fi spus lumea dacă ar fi aflat că am făcut asta cu una la mâna a doua? Atunci și visul meu ar fi fost considera în felul acesta.

Honda CIVIC TYPE-R

Totul mergea ca pe roate

Mașina mergea ca unsă, antrenamentele au decurs perfect sub îndrumarea lui Michael Schumacher, iar eu eram pregătit atât fizic cât și psihic. Așteptam la linia de start ca beculețele de deasupra mea să semnalizeze startul. În dreapta mea copilotul părea fericit sub casca de protecție. Becurile începuseră să pâlpâie rând cu rând. Michael Schumacher s-a întors spre mine și a dat din cap în semn de aprobare. Asta mi-a dat și mai mult curaj. Încrederea lui în mine însemna enorm.

Verde.

Cursa vieții mele începuse. Iar eu aveam să ies pe primul loc.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Sunt de acord

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: