Timp liber

De ce îmi place să mă plimb?

În ultima perioadă am fost destul de stresată și am avut nevoie de foarte mult timp pentru mine ca să mă pot gândi la anumite lucruri și la deciziile pe care urmează să le iau. Am descoperit că unul dintre lucrurile care mă ajută să mă relaxez și să mă concentrez este plimbatul.

Am început să mă plimb zilnic prin parcul de lângă casa mea și să mă gândesc la tot ceea ce trebuie să fac, la tot ceea ce a fost și la deciziile pe care va trebui să le iau. Plimbatul mă ajută foarte mult atât să mă relaxez cât și să rămân cât de cât în formă. Din cauza pandemiei am ajuns să îmi ies foarte mult din forma fizică, iar anumite acțiuni pe care le făceam în trecut și mi se păreau destul de ușoare acum mi se par foarte grele. Cred că asta se datorează și stresului psihic pentru că majoritatea lucrurilor care înainte erau ușoare pentru mine acum mi se pare destul de dificile.

Dar revenind la plimbat, am avut oportunitatea și să observ mai bine lumea și oamenii și de asemenea o gură de aer proaspăt nu strică niciodată. Am reușit să văd că în jurul meu sunt și alți oameni care au probleme și să realizez că nu doar eu am necazuri și nu doar eu sunt stresată. Am putut să văd oameni fericiți și să mă bucur și eu de fericirea lor și am avut ocazia să întâlnesc mai mulți prieteni păroși adică căței care mi-au făcut ziua mai bună.

Vă recomand și vouă ca atunci cum sunteți stresați să luați o pauză de la tot ceea ce faceți și să ieșiți afară la o scurtă plimbare sau de ce nu în funcție de cheful vostru o lungă plimbare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.