Povești din tren, partea 2

Am spus de foarte multe ori că eu călătoresc destul de des cu trenul deoarece este cea mai convențională și accesibilă metodă de transport pentru mine dintre un capăt în altul al țării. Vă jur că de fiecare dată când mă urc întru un tren am o poveste de pus iar astăzi evident ca am una nouă să vă spun.

De data aceasta călătoream pe o distanță destul de scurtă, între două și trei ore, între Cluj și Bistrița. M-am așezat liniștită la locul meu și mai dura vreo zece minute până când trenul pleca. Dar de când am urcat și până la jumătatea călătoriei un domn destul de în vârstă a decis să vorbească în gura mare la telefon. Îmi amintesc exact că acesta suna o groază de oameni în special femei și le ura „La mulți ani” cu ocazia unui sfânt, nu îmi amintesc exact care.

Problema era că domnul acesta vorbea atât de tare încât se auzea în tot vagonul și observam pe fețele călătorilor cum râd deoarece domnul respectiv alinta fiecare femeie cu iubita mea, scumpa mea sau dulceața mea. Domnul era foarte amuzant deoarece majoritatea conversațiilor lui cu câte o femeie dura maxim cinci minute după care închidea telefonul și o suna pe următoarea pe care o alint în același fel sau puțin diferit. Pe la jumătatea călătoriei, după cum am spus, a decis să termine cu vorbitul la telefon, dar nu înainte ca un călător se îi spună să vorbească mai încet pentru că deranjează întreg vagonul.

A fost o experiență amuzantă și chiar am schimbat câteva priviri și râsete cu restul călătorilor din tren.