De ce îmi place să citesc?
Cred că am menționat în foarte multe articole că îmi place să citesc, dar niciodată nu v-am spus câteva dintre motivele pentru care ador cărțile și pentru care cititul este activitatea mea preferată.
În primul rând vreau să vă spun că atunci când eram mai mică, adică în clasele primare, nu îmi plăcea mai deloc să citesc deoarece părinții mei mă forțau o să o fac, iar la acea vârstă îmi doream mai mult să stau să mă joc cu păpușile sau afară cu copiii decât să stau în casă și să citesc. La un moment dat când am intrat în clasa a cincea tatăl meu mă forța să citesc cel puțin 10 pagini pe zi dintr-o carte la alegere. Mie nu îmi plăcea această înțelegere deoarece mă simțeam forțată să citesc pentru că voia el și nu pentru că îmi doream eu. La un moment dat înțelegerea respectivă a căzut și încet-încet am început eu să iau cărțile de prin casă și să le răsfoiesc și să le citesc. Și așa ușor ușor a început pasiunea mea pentru citit.
De la cărțile din casă am început să trec la cărțile de la biblioteca orașului, iar de acolo am ajuns să mai împrumut și alte cărți de la prieteni deoarece anumite volume nu apăreau la bibliotecă. Îmi place foarte mult să citesc deoarece este o modalitate bună de a mă relaxa și de asemenea de a trece timpul mai repede. De fiecare dată când călătoresc cu trenul am o carte la mine pentru a fi și productivă în orele pe care le petrec pe tren. De asemenea în rarele momente în care sunt plictisită total și nu știu ce să fac de obicei iau o carte în mână mă așez în pat și încep să citesc iar după câteva pagini mă prinde atât de tare încât nici nu îmi dau seama când trec câteva ore. Îmi place să citesc deoarece mă ajută să scap de realitate și de problemele din viața reală și să mă îndrept spre tărâmuri necunoscute și îndepărtate din imaginația altor autori.
Vouă de ce vă place să citiți?